(cf. Metodologiei cadru de acordare a burselor, aprobata prin OME 6238/8 sept. 2023)
Tipuri de burse – condiții de acordare
Elevii înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse sociale.
Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse:
a) bursă de excelență olimpică I;
b) bursă de excelență olimpică II;
c) bursă de merit;
d) bursă socială;
Elevii minori, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”. beneficiază de burse sociale.
Bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin
Bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin
Pot primi bursă de excelență olimpică doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.
Bursele de excelență olimpică I și II care au la bază rezultatele obținute conform prevederilor alin. (1) lit. a) și b), atestate prin copii de pe diplomele obținute, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/ reprezentantul legal/elevul major pînă pe 5 octombrie 2023 sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali.
Părintele/ reprezentantul legal/elevul major se prezintă la secretariat cu diplomele în original, i se fac copii și i se înapoiază originalele.
BURSA DE MERIT se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă, după cum urmează:
Atenție! Listele cu elevii din clasa a V-a beneficiari ai bursei de merit(medie) se stabilesc în luna ianuarie 2024 și se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârșitul anului școlar.
În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală/media notelor egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit(medie), lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.
În numărul beneficiarilor de bursă de merit nu vor fi cuprinși beneficiarii burselor de excelență olimpică I și II.
Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.
Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit pe baza mediei generale până pe 5 octombrie 2023, iar pentru elevii de clasa a V-a, în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie.
Bursele de merit care au la bază rezultatele la concursuri se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, însoțite la dosar de còpii de pe diplomele obținute la competiții, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ.
BURSELE SOCIALE se acordă pentru:
1) elevii proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie (în septembrie 2023 limita este 949 lei);
2) elevii minori, respectiv elevi în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie (în septembrie 2023 limita este 949 lei);
3) elevii cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
4) elevii care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
5) elevii cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismuluisau cu handicap fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
6) elevii proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune.
DISPOZIȚII FINALE
Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute (la bursa de venit mic se ia în considerare salariul minim net pe economie care este aprobat în luna depunerii cererii)
Bursa de excelență olimpică I sau II nu se cumulează cu bursa de merit.
Bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II sau cu bursa de merit.
Un elev poate beneficia de o singură bursă de merit pe an, indiferent de rezultatele obținute în anul școlar anterior, ca medie generală sau rezultate la competiții.
Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.
În situația în care personalul unității de învățământ are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situația autorităților publice locale, în vederea efectuării unei anchete sociale.
Personalul unităților de învățământ nu efectuează anchete sociale în vederea acordării burselor sociale.
După caz, bursa socială poate fi acordată sau retrasă, ca urmare a unei solicitări în acest sens din partea serviciilor publice de asistență socială și pe baza unui raport de anchetă socială.
TERMEN:
Pentru acordarea burselor sociale documentele vor fi depuse, în termen de 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar – pana la 5 octombrie 2023.
Acte necesare pentru bursele sociale:
1) venit mic primar, gimnazial
2) minori (neangajați) înscriși în programul “A Doua Șansă”:
a) cererea părintelui/reprezentantului legal;
b) declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit, acte doveditoare ale acestor venituri și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
c) documente doveditoare ale componenței familiei:
-certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani,
-actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani,
-acte de stare civilă,
-sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți (divorț),
-certificat de deces,
-decizia instanței de menținere a stării de arest,
– acord prelucrare date personale (formular-tip de la diriginte)
-nr. de cont (extras de cont cu nr. contului, de preferat BCR)
-raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți.
3) elevii cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul si
4) elevii din familii monoparentale:
a) cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
b) documente doveditoare ale componenței familiei:
-certificatul de naștere al elevului;
-actul de identitate al părintelui/tutorelui/întreținătorului;
-acte de stare civilă;
-sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți (divorț),
-certificat de deces,
-decizia instanței de menținere a stării de arest,
– acord prelucrare date personale (formular-tip de la diriginte)
-raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți.
-nr. de cont (extras de cont cu nr. contului, de preferat BCR)
5) Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar.
Acte necesare pentru bursele de merit pentru rezultate la concursuri/olimpiade:
-Cererea părintelui/reprezentantului legal;
-Copie conform cu originalul a diplomei obținute;
-Copie/certificat de nastere elev;
-Copie/carte de identitate părinte;
– Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei.
-Nr. de cont (extras de cont cu nr. contului, de preferat BCR)
© 2018 Scoala95.ro All rights reserved