Istoric

SCURT ISTORIC

         Săpături arheologice au scos la lumină numeroase obiecte străvechi (săbii, resturi de arme şi de costume, obiecte de argint, urme de incineraţie şi oseminte calcinate) care arată ca malurile Dâmboviţei au fost locuite, dar şi persistenţa aşezărilor după retragerea romanilor din Dacia.

Săpăturile ocazionale de diferite construcţii au scos la iveală bordeie şi cuptoare ale dacilor liberi datând din sec al III-lea şi al IV-lea, fapt care subliniază în mod concret atât originea populaţiei băştinaşe cât şi persistenţa acesteia după încetarea stăpânirii romane şi retragerea autorităţilor peste Dunăre în 271d.Hr.

După invazia tătarilor din sec al XIII-lea, Bucureştiului care era mai mult un sat, dar un punct strategic şi totodată un loc de popas pe drumul cel vechi al romanilor ce unea Dunărea cu Carpaţii, a început să se dezvolte.

La începutul sec al XVI-lea se taie din pădure (Codrii Vlăsiei), se seacă bălţi mari şi sporind numărul construcţiilor, oraşul începe să se întindă.

În zona de sud-est unde azi se află Şcola Nr.95 se găsea în aceea vreme moşia Mănăstirii Radu Vodă un teren acoperit cu vii dar şi pămân arabil, care nu avea nici un fel de construcţii, locul fiind şi mai înalt, răcoros şi foarte liniştit. De aceea Doamna Smaranda, soţia lui Nicole Mavrocordat şi-a zidit Palatul de vară cu FOIŞOR. De aici se păstrează până astăzi cele două nume: Biserica Foişor şi strada Foişorului, parte integrată în cartea de vizită a Şcolii Nr.95.

Cu circa 115 ani în urmă, în mijlocul unui Septembrie promiţător îşi deschidea larg porţile încă o şcoală în perimetrul Capitalei —Şcoala Primară Mixtă Nr.31 “Mitropolit Nifon”. Chiar dacă avea să funcţioneze în clădirea unei grădiniţe, pentru cei care i-au trecut pragul, ea a devenit un tărâm al năzuinţelor, al dorinţei de a şti, al împlinirilor; un loc în care urmau să aibă un nou statut— erau elevi!

 

15 Septembrie 1893

A fost demult… dar şi atunci, ca şi acum, clopoţelul a spart în mii de bucăţi liniştea păstrată de emoţiile prea mari ale micilor albatroşi cu “ghiozdane”, vestind începutul.

Nu erau prea mulţi –doar 37 de elevi în clasa I– dar momentul a fost salutat cu solemnitate, emoţie şi speranţă; speranţa că şcoala le va aduce o meserie mai bună decât cea a părinţilor.

Dificultăţile inerente orcărui început au putut fi depăşite numai printr-o bună organizare şi printr-o mobilizare a tuturor resurselor de care dispuneau dascălii, dar şi prin deosebita pricepere în activitatea de director a doamnei Elena Dulfer, apoi a celor care au continuat demersurile sale.

Din 1925 instituţia de învăţământ şi-a schimbat denumirea devenind Şcoala Primară de Fete Nr.37, iar în 1929 renunţă la spaţiul oferit de grădiniţă urmând a se muta în noua clădire ce se ridica pe un teren intrat în proprietatea statului în 1928 printr-un act de vânzare-cumpărare între Primăria Sectorului 2 Negru din Municipiul Bucureşti şi cele două personae deţinătoare ale terenului: Leon Cristescu şi Ioana Lt. Al. Cojan.

În urma decretului lege din 27 mai 1939 pentru Organizarea şi Funcţionarea Învăţământului Primar şi Normal, dat de Regele Carul al II-lea, şcoala capătă denumirea de Şcoală Primară de Băieţi şi Fete Nr.47 “Regele Carol al II-lea”. Ocrotirea şi sprijinirea culturii naţionale a fost, fără îndoială, una din preocupările de căpătâi ale Regelui Carol al II-lea “Eu nu pot concepe ca o ţară poate să însemneze ceva, oricât ar fi de mare puterea ei armata dacă nu îşi sporeşte până la extreme patrimoniul intelectual” (3 noiembrie 1931).

Aflată parcă în permanenţă sub patronajl acestor vorbe, activitatea din şcoală s-a desfăşurat cu deosebită strădanie, pasiune şi implicare. Dincolo de programul zilnic elevii manifestau şi o preocupare pentru altfel de activităţi; cum ar fi asistenţa socială  înţeleasă şi practicată prin ajutorul reciproc al colegilor, chiar şi atunci când aceştia erau de etnii diferite având în vedere că şcoala era fregventată atât de romani cât şi de nemţi şi evrei, numărul acestora din urmă reprezentând circa o treime din totalul clasei.

Elevilor le era de asemenea cultivat şi spiritul economic ce se materializa într-o Cooperativă înfiinţată şi condusă după toate regulile cooperatiste, cu capitalul subscris, aducând un mic beneficiu care în urma hotărârii Adunării Generale era întrebuinţat la cumpărat flori pentru Ziua Eroilor. Iubirea de ţară şi de neam se manifesta prin strângerea de fonduri pentru Ajutorul Ostaşului şi Palatul Invalizilor, fiecare contribuind după puteri. Acestea reprezintă doar un mic exemplu de activităţi extraşcolare din trecutul instituţiei de învăţământ, care în 1960 îşi schimbă pentru ultima dată denumirea devenind Şcoala Generală de 8 ani Nr.95.

 

© 2015 All rights reserved. Scoala95.ro